Ion Chinezu (15 august 1894, Sîntana de Mureş, judeţul Mureş – 10 decembrie 1966, Bucureşti) este un critic literar şi traducător. Este fiul Anei (născută Hosu) şi al lui Ion Chinezu, ţărani. Urmează şcoala primară în satul natal, liceul la Târgu Mureş, Facultatea de Teologie la Blaj şi cea de Litere la Budapesta şi la Bucureşti, luându-şi licenţa în filologie în 1920. Este implicat în marile momente ale istoriei neamului: ,,Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, ca delegat din partea Consiliului Comunal din Sîntana de Mureş împreună cu preotul Ioan Roman.
Funcţionează ca profesor de limba română în Târgu Mureş (1920-1925) şi în Cluj (1925-1940). În 1930 a devenit doctor în litere al Universităţii din Cluj, cu teza Aspecte din literatura maghiară ardeleană 1919-1929. Între 1930 şi 1932 este bursier la Paris.
Susţine cronica literară la revista „Darul vremii” (1930), editată de Victor Papilian, şi conduce revista „Gând românesc” (1933-1940). În 1940 vine la Bucureşti, lucrează în diplomaţie, iar în 1944 e deportat în Germania, de unde revine în anul următor. Până la sfârşitul vieţii face numeroase traduceri din scriitori maghiari (semnate cu pseudonimele Ion Urcan, Petre sau Petru Mureşanu, Andrei Aldea şi Alexandru Aldea), ca şi din Thomas Mann şi Ana Seghers.
Opera
- Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919-1929,Cluj, 1930;
- Pagini de critică,îngrijită şi prefaţă de Ion Negoiţescu, Bucureşti, 1969.
Ediţii, antologii
- Poezii patriotice,Cluj, 1938 (în colaborare cu Ion Breazu);
- Pavel Dan,Urcan Bătrânul, introducerea editorului, Bucureşti, 1938.
Traduceri
- Asztalos Istvan,Vântul nu se stârneşte din senin, Bucureşti, 1949, Joska, Bucureşti, 1957,Omenie, Bucureşti, 1960, Povestind copiilor, prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1961, Duminecă cu dragoste, prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1962 (în colaborare cu Constantin Olariu);
- Moricz Zsigmond, Rubedenii, Bucureşti, 1949, Haiducul îşi joacă murgul, Bucureşti, 1952,Rubedeniile. Un om fericit, prefaţă de Pop Simion, Bucureşti, 1962, Opere alese, I-V, prefaţă de Nagy Pal, Bucureşti, 1957-1970; etc